Ela Crăciun se află pe ultima sută de metri înainte de a aduce pe lume cel de-al treilea copil. Cu puțin timp înainte de naștere, vedeta TV a realizat o ședință foto alături de băiatul și de fetița ei, Alex și Alesia, expunându-și, cu această ocazie, și sarcina ajunsă deja aproape de termen.
Citește și: Ela Crăciun se va întoarce la muncă după ce va naște: ”Nu-mi iau deloc concediu de maternitate”
Super Mom, așa cum este vedeta cunoscută în mediul online, radiază de bucurie și se declară nerăbdătoare să strângă la piept noul venit pe lume, un băiețel.
“Se dezechilibrează balanţa în casă, vor fi trei băieţi la două fete. Eu am fost 100% sigură că o să fie fată. M-am amuzat făcând un filmuleţ cu metode băbeşti de-a afla sexul bebeluşului şi a ieşit 5 la 1 că e fată. Dar uite că babele n-au dreptate! (…).”, a declarat vedeta într-un interviu acordat OK! Magazine.
Despre cea de-a treia sarcină, Ela mărturisește că a fost mai grea decât precedentele, deși nu s-a îngrășat atât de mult ca înainte.
“De data asta, însă, a fost mai greu. Prima oară am rămas însărcinată la 23 de ani. Mi-am revenit peste noapte, fără niciun efort. A doua oară, la 30 de ani, mi-a fost puţin mai greu, iar acum, deşi ştiu toate fazele prin care trebuie să trec, a fost cea mai grea sarcină. Două luni mi-a fost rău non-stop, de-asta nici n-am anunţat că sunt însărcinată până la vreo patru luni. Mergeam la filmări, la evenimente, dar în interiorul meu eram terminată. N-am putut să mănânc nici carne, nici peşte… Am mâncat linte, cu ciuperci, cu alimente care înlocuiesc carnea. Până acum, am luat 11 kilograme, mult mai puţin decât la celelalte două sarcini, când am luat 20 de kilograme. Cred că o să-mi revin mai repede, de data aceasta (…)”, a mărturisit vedeta pentru OK! Magazine.
În ciuda stărilor de rău, Ela Crăciun a fost extrem de activă în perioada sarcinii. A filmat pentru emisiunea ei, Numai de bine, și pentru blogul ei, www.elacraciun.ro, și a participat la multe evenimente și campanii caritabile.